Vama Stânca-Costești este un pilon pentru relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova

Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), deputatul Andrei Dolineaschi, consideră că deschiderea punctului de inspecție sanitar- veterinară din Vama Stânca-Costești este un obiectiv strategic pentru promovarea județului Botoșani. El a declarat, miercuri, că "Vama de la Stânca- Costești reprezintă un pilon pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova".

'Este prima vamă de mărfuri din județul Botoșani care va permite comerțul cu produse alimentare între cele două state. Este un obiectiv care va aduce beneficii județului Botoșani. Îi mulțumesc primului ministru Victor Ponta că m-a sprijinit să duc la îndeplinire o promisiune pe care am făcut-o botoșănenilor, în urmă cu nouă luni, în Ștefănești', a declarat Andrei Dolineaschi.

El apreciază că noul punct de inspecție sanitar-veterinară reprezintă un pas înainte în ceea ce privește parteneriatul dintre Moldova și România.

'Cooperarea dintre cele două state a fost susținută permanent prin acțiuni concrete de primul-ministru Victor Ponta: realizarea gazoductului Iași-Ungheni prin care Moldova importă gaze mai ieftine din România, donarea unui număr de 100 de microbuze școlare pentru autoritățile moldovene', a mai adăugat Dolineaschi. 

AGERPRES / (AS — autor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă)

Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, ridicat pe râul Prut, se situează pe locul al doilea în ţară din punct de vedere al volumului de apă, după Porţile de Fier I.

A costat circa 60 de tone de aur, însă este una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din România. Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, ridicat pe râul Prut, se situează pe locul al doilea în ţară din punct de vedere al volumului de apă, după Porţile de Fier I.

Cu o capacitate de 1,4 miliarde de metri cubi de apă, lacul de acumulare de la Stânca-Costeşti atrage atenţia şi prin întinderea sa. El ocupă o suprafaţă de 6.000 de hectare, la nivel normal de retenţie, însă poate ajunge şi la 9.000 de hectare, în situaţia în care coeficientul de umplere este maxim, fiind şi la acest capitol între primele trei din ţară.

Potrivit actului de naştere, care a fost semnat la 1971, barajul are doi ‘părinţi’, unul Guvernul României, iar celălalt Guvernul fostei Uniuni a Republicilor Socialiste Sovietice (URSS).

‘În 1951, partea română şi URSS, cum era atunci, au pus problema deselor inundaţii la care era supusă lunca Prutului. Trebuia făcută o regularizare a debitelor printr-un baraj şi s-a făcut un studiu din 1952 până în 1970. Erau în calcul trei amplasamente, Rădăuţi-Prut, Ripiceni şi Stânca. S-a ales Stânca, pentru că s-a putut face fundarea pe stânca existentă în zonă. S-a consolidat stânca şi a servit ca fundaţie pentru barajele cu contraforţi şi barajul din beton’, explică directorul barajului, Mircea Vucovici.

A fost nevoie de strămutarea a patru sate. Șantierul barajului a fost demarat în 1973 şi finalizat cinci ani mai târziu. Inaugurarea oficială a amenajării a avut loc pe 4 noiembrie 1978.

‘În costul barajului, care, la timpul respectiv, a costat circa 60 de tone de aur, au intrat şi strămutările unor sate, cum ar fi Râşca, Lehneşti, Ripicenii Vechi, Cinghilia. O parte din săteni au mers la Ripiceni, o parte au mers la Ștefăneşti’, adaugă Mircea Vucovici.

‘Valoarea construcţiei Nodului hidrotehnic, a pagubelor rezultate din inundarea lacului de acumulare şi a exproprierilor pentru construcţii a fost stabilită la 61.867 mii ruble (o rublă transferabilă conţine 0,987412 grame aur pur), pe baza preţurilor de comerţ exterior pentru materiale şi echipamente, a articolelor de deviz, precum şi a tarifelor de manoperă a muncitorilor constructori, concordate în sarcina de proiectare’, se arată în articolul 12 al „Acordului între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind construirea în comun a Nodului hidrotehnic Stânca-Costeşti de pe râul Prut, precum şi condiţiile de exploatare a acestuia”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 124 din 1971.